Cu vorbe mari ascund singurătatea-n mine,creez neîncetat iluzii de fericire celesta.Sparg lumea-n milioane de cioburi şi o recreez continuu în noi viziuni şi, ciudat,toate sunt reale.Singura iluzie rămân eu şi singurătatea mea.
Dar iluzia din iluzie se hrănește spunea cineva care cică era înțelept.Şi atunci mă aflu în impas: cine e viu, iluzia, omul? Dar nodul de la frânghie rămâne.Ce păcat ca totul e iluzoriu,aşa aş bea o votcă adevărata..
4 comentarii:
cu fratele tau pocali..fa continuarea asta..o votca smirnoff cu pocali cel fortzos:P..faina si asta..
incepi sa devii arhitectul proprilor tale creatzii...............marfa, se stie!
super tare
Trimiteți un comentariu